QQsales.margin™

Analize interactive de vânzări și marjă comercială

Indiferent dacă vorbim de o implementare QlikView™, Qlik Sense™ sau Qlik Sense SaaS™ (Cloud), vă propunem un pachet de analize vizuale interactive care acoperă principalele nevoi de bază ale unei companii în care managementul vânzărilor și al marjei comerciale este esențial pentru succes în special, dar nu numai din zona distribuție & retail (Să nu uităm că, la origini, conceptul Business Intelligence a fost dezvoltat  pentru a deservi marile companii de retail, distribuție și banking.).

Cuprins detaliere QQsales.margin™

1. Pagina Dashboard

Dashboard-ul este tabloul de control al companiei, care permite vizualizarea datelor esențiale ale companiei.
Tablourile de bord ale Qlik™ pot fi asemuite, din punct de vedere al funcționalității, cu panoul de bord  al unui avion.

Ambele furnizează date esențiale pentru ajungerea la destinație în condiții optime de siguranță și eficiență.

Mai jos se pot observa variante posibile de vizualizare pentru un Dashboard și compentele sale uzuale.

Prezentările KPI (Key Performance Indicator) permit vizualizarea unor numere esențiale, în general de tip valoarea absolută, eventual cu vizualizarea valorilor de referință și cu semnalizarea semnificației și a poziției pozitive sau negative  a variației față de referință/ referințe.

Seclinarea KPI în taboul de bord QlikView™

Declinarea KPI în tabloul de bord Qlik Sense™

Prezentările Gauge (indicator de bord) permit vizualizarea unor numere esențiale, în general de tip procent execuție (de obicei față de o perioadă anterioară sau față de o țintă bugetată/ planificată).

Declinarea Gauge în  QlikView™

Declinarea Guage în Qlik Sense™

2. Pagina Timeline

GRAFICUL LINIE (TIMELINE) este o vizualizare grafică a variației unuia sau a mai multor parametri în timp. 
Qlik™ permite mai multe tipuri de analize ale acestor grafice linie, inclusiv analize comparative ale evoluțiilor.

Se pot oferi și evoluții ale mai multor indicatori în timp în paralel, prezentate în obiecte alăturate, dar se pot construi mecanisme mai evoluate  de tip time-line.

Mai jos se găsesc variantele uzuale de vizualizare Timeline incluse în QQsales.

TimeLine Simplu 

Graficul clasic de Timeline permite identificarea variației unui  indicator numeric (măsură) după o dimensiune temporală specifică, care acoperă continuu un orizont de timp.

Declinarea Timeline în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea Timeline în
tabloul de bord  Qlik Sense™

Area Chart  

Plecând de la primul grafic prezentat, de obicei derivăm și un grafic care evidențiază evoluția distribuției în timp a unui indicator, după o dimensiune ne temporală importantă. Dimensiunea temporală, cea ne temporală, dar și măsura vizualizată pot fi rapid schimbate de utilizator, folosind opțiunile circulare (în QlikView™) și cele alternative (în Qlik Sense™).

Recomandăm evitarea dimensiunilor ne temporale cu prea multe entități, pentru a putea evidenția în mod inteligibil aceste informații.

Declinarea Area Chart în tabloul de bord  QlikView™

Declinarea Area Chart în tabloul de bord Qlik Sense™

Grafic de timp sezonier 

Graficul de Analiză Timeline cu sezonalitate permite identificarea variației unui  indicator numeric (măsură) după o dimensiune temporală specifică, suprapus pe mai mulți ani.

Declinarea graficului de timp în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea graficului de timp în
tabloul de bord Qlik Sense™

3. Ranking Page (Pagina topuri)

Barele orizontale descendente de sus

Text greșit care vine de la următorul paragraf ! Un element important legat de valoarea adăugată livrată de QQinfo (și susținută de platforma Qlik™), atunci când implementează sisteme BI este construirea unei interfețe dinamice, cu obiecte care își schimbă conținutul în contextul alegerilor utilizatorilor. Cu această abordare, un singur obiect poate conține, simultan, zeci sau sute sau chiar mii de variante de vizualizare pentru care timpul și costul de dezvoltare în interfață ar putea deveni imense.

Declinarea barelor orizontale descendente de sus în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea barelor orizontale
descendente de sus în
tabloul de bord Qlik Sense™

Diagrame dinamice

Un element important legat de plusvaloarea livrată de QQinfo (și susținută de platforma Qlik™), la implementarea de sisteme BI este construirea unei interfețe dinamice, cu obiecte  ce își schimbă conținutul în contextul alegerilor făcute de utilizator.  Cu această abordare, un singur obiect poate conține, simultan, zeci, sau sute, sau chiar mii de variante de vizualizare pentru care timpul și costul de dezvoltare în interfață ar putea deveni uriaș.

Declinarea diagramelor dinamice în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea diagramelor dinamice în tabloul de bord Qlik Sense™

Tabele

Chiar dacă suntem adepții prioritizării vizualizării grafice mai întâi, reprezentările tabelare de tip pivot sau straight table pot aduce o densitate mare de prezentare….

Tabelele Straight sunt folosite, de obicei în analize cu multe coloane de măsură și 1 coloană dimensiune. Uzual au și un rând sumarizator (pus la începutul sau finalul tabelei), pe coloanele cu măsuri. Sortarea este imediată, la un click (sau 2), pe capul de tabel al coloanei ce se dorește a fi criteriul de sortare principal.

Declinarea tabelelor Straight în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea tabelelor Straight în
tabloul de bord Qlik Sense™

Tabelele Pivot permit o structurare și ierarhizare mai avansată a datelor, inclusiv sub totaluri și opțiuni de colapsare/ expandare. Pivotul permite și reașezarea unor coloane cu dimensiuni pe orizontală, pentru o vizualizare matricială.

Declinarea tabelelor Pivot în tabloul de bord QlikView™

Declinarea tabelelor Pivot în tabloul de bord Qlik Sense™

Tabele cu mini-grafice incluse

Toate studiile de utilizare a interfețelor de analiză managerială au demonstrat vizualizarea grafică este mai eficientă decât reprezentarea tabelară în evidențierea factorilor esențiali ai unei afaceri.

Explicația: mintea umana conține un procesor de imagine mult mai evoluat decât procesorul său numeric, care este aplicat într-un plan mai abstract.

Pentru situațiile în care obiectele grafice nu pot cuprinde suficient de multe detalii, recomandăm folosirea de obiecte mixte, în care tabelele integrează conținut grafic în celulele de tabele. Reprezentările grafice, inclusiv Mini Charts și Whiskers oferă informația la un nivel digerabil încă vizual consistent, chiar dacă detaliile numerice nu mai sunt vizibile la o astfel de densitate.

Obiectele dinamice permit încapsularea unui număr mai mare de analize într-un singur obiect. Cu această abordare, un singur obiect poate conține, simultan, zeci sau sute sau chiar mii de variante de vizualizare pentru care timpul și costul de dezvoltare în interfață ar putea deveni imense.

De exemplu, chiar și pentru un obiect de diagramă cu bare foarte simplu cu vârfuri descendente, dacă este definit să ofere, la alegerea utilizatorului, direct în interfață, în momentul consumării analizei, 

  • orice dimensiune non-temporală relevantă (de obicei, există cel puțin 5-6 astfel de dimensiuni în companii mai puțin sofisticate, dar poate ajunge la 20 sau mai mult, în cazul companiilor cu complexitate ridicată,
  • orice măsură relevantă în context (de obicei, puteți depăși rapid un număr de 4-5 măsuri, dar chiar și aici puteți ajunge la un număr impresionant, de ordinul a zeci de variante, relativ rapid),
  • dacă vorbim despre analize valorice, măsurate în bani, de multe ori analizele se fac în mai multe valute, cel puțin în RON și EUR, din nou la alegerea utilizatorului, direct în interfață.
    Punând împreună aceste variante, chiar și în variante minime, obținem într-un singur obiect un set de opțiuni de 5 măsuri x 2 monede x 5 dimensiuni = 50 variante diferite de analiză. (Și asta fără a lua în considerare nicio opțiune de filtrare pentru un subset de date în generarea raportului).

Declinarea tabelelor cu mini-grafice în tabloul de bord QlikView™

Declinare tabelelor cu mini-grafice în tabloul de bord Qlik Sense™

4. Pagina What-If

Este o unealtă importantă în fundamentarea deciziilor.

Analizele What-If generează rapid un număr nelimitat de scenarii, care au la bază variabile personalizate folosite pentru a răspunde oricărei întrebări de tipul “ce-ar fi dacă…”.

Aceste analize vă permit să identificați rapid soluțiile optime, cu riscuri minime, în cazul unei situații delicate, sau să identificați soluțiile cu potențial de profitabilitate maxim în viitor.

În exemplul de mai jos, parametrii de variație incluși (în zona din stânga), ce pot fi modificați imediat prin cursoare (și butoane) sunt:

  • prețul unitar de vânzare
  • costul unitar de vânzare
  • și cantitatea vândută

Se analizează imediat impactul în toți indicatorii relevanți din context, inclusiv diferența de marjă procentuală rezultantă.

Declinarea What-If în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea What-If în
tabloul de bord Qlik Sense™

Am pus 2 scenarii peste același set de date de plecare.

Deși pare ușor contraintuitiv, sunt destul de multe situații în care, decât să faci un discount important pentru a crește cantitatea vândută, e mai profitabil (d.p.d.v. valoare netă marja comercială) să vinzi cu adaos mai mare și în cantitate puțin mai mică.

În al doilea caz prezentat, deși pare în oglindă cu primul, diferența de profitabilitate e dramatică, ducând la costuri totale mai mari decât veniturile și la o marjă netă negativă, nu doar la o scădere a marjei.

Această analiză se poate realiza atât la nivel global, sau al unei selecții relevante în context, dar și individual, la nivel de articol, categorie produs, producător, etc., așa cum se vede mai jos.

Declinarea What-If în tabloul de bord QlikView™

Declinarea What-If în tabloul de bord Qlik Sense™

5. Pagina analizelor de împrăștiere (Scatter Cloud)

Analizele de acest fel sunt utilizate pentru vizualizarea împrăștierii simultane a unui set de 2-3-4 măsuri în populația de entități analizate (1 dimensiune de analiză).

O astfel de analiză poate scoate în evidență.

  • fenomene asemănătoare prin gruparea (clusterizarea) punctelor,
  • sau apartenența punctelor la anumite curbe care pot sugera eventuale corelații între măsurile analizate,
  • sau lipsa populării anumitor zone de analiză poate sugera limitări fenomenologice.

Una dintre cele mai răspândite reprezentări economice este cea în care pe axa orizontală este reprezentată vânzarea valorică, iar pe cea verticală marja procentuală.

Cu ajutorul acestor analize se poate identifica rapid portofoliul performant și cel neperformant pe oricare dintre dimensiunile analizate (clienți, articole, agenți, categorii și clasificări ale tuturor, etc.): în dreapta sus se află găinile de aur, cărora le trebuie acordat maximul de atenție și confidențialitate, în stânga jos sunt “loserii” care trebuie mișcați în dreapta și/ sau în sus, (altfel se poate renunța la ei).

Declinare analizelor Scatter Cloud în tabloul de bord QlikView

Declinarea analizelor Scatter Cloud
în tabloul de bord Qlik Sense

6. Vizualizarea geografică (reprezentarea GIS)

Plecând de la nevoia de a identifica zonele geografice insuficient exploatate comercial, pe o prezentare geografică se pot vizualiza informații variate de geo marketing:

    • Vânzări
    • Vânzări la mia de locuitori
    • Nr. de clienți sau nr. tranzacții sau livrări.

Declinarea vizualizării geografice în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea vizualizării geografice în
tabloul de bord Qlik Sense™

Declinare suplimentară în Qlik Sense™ folosind reprezentări de tip ”shape” asociate cu entități dimensionale
(în acest exemplu județe din România)

7. Vizualizarea detaliilor tranzacționale

Reprezentarea de detaliu a datelor citite și/ sau procesate poate determina și necesitatea folosirii tabelelor simple sau pivot.

Declinarea tabelelor Straight (simple) în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea tabelelor Pivot în
tabloul de bord Qlik Sense™

8. Calitatea datelor

Plecând de la principiul GIGO (Garbage In , Garbage Out sau Gold In Gold Out), experiența noastră de peste 20 de ani în BI ne-a demonstrat că această pagina, care monitorizează calitatea datelor citite/ procesate, este esențială.

Unele întrebări pe care are trebui să le pună oricine în acest domeniu sunt: 

  • Avem articole cu coduri duble ?
  • Dar unele coduri de articole cu denumiri duble ? 
  • Dar produsele cu clasificare multiplă pe același nivel ierarhic ?
  • și multe altele !

Declinarea caliltății datelor în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea calității datelor în
tabloul de bord Qlik Sense™

9. QQvalidator™

Având în vedere caracterul extrem de dinamic al analizelor, pentru a evita riscurile de eroare, una dintre soluțiile oferite de QQinfo include în acest set de analitice și opțiunea de vizualizare rapidă a eventualelor deviații de la un set de valori de validare (de referință) ce sunt gestionate cu engine-ul QQvalidator™.

Când cel puțin o regulă de validare este nerespectată, fundalul tabloului de bord QQvalidator™ devine roșu, iar dacă validarea este trecută cu succes, fundalul paginii este semnalizat prin colorarea cu verde.

Declinarea QQvalidator™
în tabloul de bord QlikView™

Declinarea QQvalidator™ în
tabloul de bord Qlik Sense™

10. Minim 3 pagini auxiliare

Pentru a ușura navigarea între pagini, adoptarea noii platforme sau acces la meta informații despre date și analize, în toate proiectele QQinfo, adăugam paginile Intro, Cum să și Sys (Metadate).

Pagina Intro aduce explicațiile generale pentru aplicație, dar și detalii specifice pentru fiecare pagină din interfață (un Cuprins al aplicației).

Declinarea paginii Intro în tabloul de bord QlikView™

Declinarea pagini Intro în tabloul de bord Qlik Sense™

Pagina Cum să/ How To conține o mică lecție de utilizare Qlik™ pentru navigarea în analize

Declinarea paginii How To în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea paginii How To în
tabloul de bord Qlik Sense™

Pagina Sys (Metadate) oferă acces structurat și interactiv la „date despre date”. Se pot identifica rapid tabele sau coloanele disponibile în schema finală de date a aplicației și se poate explora intuitiv relația dintre ele, coloanele și tabele cu date din spatele aplicației.

Este relevantă pentru cei care vor să adauge la (sau să editeze) interfața deja construită.

Declinarea paginii Sys în
tabloul de bord QlikView™

Declinarea paginii Sys în
tabloul de bord Qlik Sense™

11. Concluzii

Acest pachet de analize noi îl vedem doar ca un prim pas (de multe ori este pachetul de analize de debut), dar poate fi extins cu vizualizări suplimentare, folosind aceleași date, în funcție de cerințele și contextul specific al fiecărui beneficiar.
De exemplu, pentru retailerii cu număr mare (>50-100) de entități de vânzare (magazine/ vânzători), soluțiile clasice de monitorizare a topurilor performerilor devin prea încărcate vizual și implicarea principiilor de management prin excepții devin esențiale, nu doar în activitatea propriu-zisă, ci chiar în declinarea vizuală a analiticelor (mai multe detalii în curând într-o pagină dedicată).

Pachetul analitic QQsales.margin™ poate fi extins și prin adăugarea de surse noi, plus procesarea și interfața aferentă, care să acopere:

  • compararea rezultatelor de vânzări față de planuri, 
  • evaluarea stocului curent și a istoricului de stoc și de aici, o întreagă paletă de analize de rotație (mai multe detalii unicat referitoare la modul de împachetarea a acestor concepte  în alte pachete QQsolutions, cum ar fi QQinventory.suite™QQinventory.prevention, QQinventory.healthcheckQQrelocation, șamd),
  • evaluarea încasărilor și a soldurilor neîncasate (inclusiv la nivel de categorie de produse sau furnizor !), și de aici analize de cash flow, working capital sau CCC (cash cycle conversion),
  • achizițiile de marfă,
  • etc.

Pentru soluții QQinfo, accesați pagina: QQsolutions.

Pentru informații despre Qlik™, accesați acest site: qlik.com.

Dacă vă interesează produsul QQsales.margin™, vă rugăm să completați formularul aici !

Pentru a fi în contact cu ultimele noutăți în domeniu, soluții inedite explicate, dar și cu perspectivele noastre personale în ceea ce privește lumea managementului, a datelor și a analiticelor, vă recomandăm QQblog-ul !